Majoritatea cuplurilor ajung în cabinet cu aceeași descriere: „ne certăm mereu pe aceleași lucruri”. Uneori subiectul este banii, alteori copiii, socrii sau împărțirea treburilor casnice. Conținutul diferă, dar structura este remarcabil de similară. Tocmai structura aceasta este cea pe care o abordăm în terapia cognitiv-comportamentală de cuplu.
Contrar unei așteptări frecvente, rolul meu în cabinet nu este să stabilesc cine are dreptate. Este să vă ajut să vedeți tiparul în care sunteți prinși amândoi și să vă dau instrumentele cu care să ieșiți din el.
Ce menține conflictul în cuplu: ciclul negativ
Cercetarea pe cupluri aflate în dificultate a identificat un mecanism care se repetă cu o consecvență surprinzătoare. Un partener percepe o lipsă și cere apropiere sau schimbare, deseori sub formă de critică. Celălalt o percepe ca un atac și se retrage: tace, pleacă din cameră, schimbă subiectul. Retragerea confirmă primului partener că el nu contează în relație, așa că insistă mai tare. Insistența confirmă celui de-al doilea că orice discuție se transformă în reproș, așa că se retrage și mai mult.
Este tiparul cerere–retragere, iar particularitatea lui este că fiecare partener face exact lucrul care întreține comportamentul celuilalt. Nimeni nu are intenții rele. Amândoi încearcă să rezolve situația, cu strategii care se sabotează reciproc.
În terapia de cuplu prin lentina cognitiv-comportamentală, problema nu este niciunul dintre voi. Problema este ciclul dintre voi, iar acesta poate fi observat, descris și modificat.
Ce aduce specific abordarea cognitiv-comportamentală în cuplu
Prima etapă este evaluarea. Lucrăm cu situații concrete, nu cu generalități. „El nu mă ascultă niciodată” este mult prea puțin specific. „Marți seara, când am spus X, s-a întâmplat Y”, este un exemplu cu care putem lucra mult mai bine. Din câteva astfel de secvențe reiese harta ciclului vostru.
A doua componentă vizează interpretările. În cuplurile aflate în conflict prelungit, aceeași acțiune primește sistematic explicația cea mai nefavorabilă: tăcerea devine dispreț, întârzierea devine lipsă de respect, iar un gest bun devine excepție întâmplătoare. Aceste atribuții nu sunt neapărat false, dar sunt rareori verificate. O parte din muncă înseamnă să le facem vizibile și testabile.
A treia componentă este comportamentală și este cea mai concretă. Se antrenează abilități de comunicare: exprimarea unei nemulțumiri fără atac la persoană, ascultarea fără pregătirea contraargumentului. Lucrăm și la un protocol structurat de rezolvare a problemelor, exersat mai întâi în ședință, apoi acasă.
Acceptarea în terapia cognitiv-comportamentală de cuplu
Terapia comportamentală clasică de cuplu presupunea, implicit, că fiecare problemă are o soluție prin schimbare. Practica a arătat că nu este așa mereu: unele diferențe între parteneri sunt stabile și nu vor dispărea, oricâtă tehnică de comunicare am aplica.
Aici intervine ceea ce se numește terapie comportamentală integrativă de cuplu. Ea combină strategiile orientate spre schimbarea comportamentului cu strategii centrate pe acceptarea comportamentelor care nu pot fi schimbate. Este aceeași logică pe care o folosesc și în terapia individuală, prin Terapia prin Acceptare și Angajament.
Acceptarea nu înseamnă resemnare și nici tolerarea a orice. Înseamnă capacitatea de a trăi cu o diferență reală fără ca ea să devină, de fiecare dată, dovada că relația nu funcționează. Uneori diferența care părea de nesuportat devine suportabilă în momentul în care fiecare partener înțelege ce vulnerabilitate personală stă în spatele reacției celuilalt.
Când are sens procesul de terapie cognitiv-comportamentală de cuplu
Terapia de cuplu este indicată când conflictele se repetă fără rezolvare, când comunicarea s-a degradat, după o ruptură de încredere pe care amândoi vreți să o depășiți, sau în perioade de tranziție: nașterea unui copil, o mutare, o schimbare profesională majoră.
Există și situații în care nu este primul pas. Când unul dintre parteneri are o problemă clinică activă și netratată, aceasta necesită de obicei intervenție individuală în paralel. Iar în situații de violență în cuplu, terapia comună nu este indicată. Prioritatea este întotdeauna siguranța victimei.
Este util de știut și că nu ambii parteneri trebuie să vină cu aceeași motivație. Este perfect normal ca unul să insiste și celălalt să accepte fără entuziasm. Această diferență de motivație face parte din ce discutăm în prima ședință și nu este un motiv de amânare.
Cum arată procesul de terapie de cuplu
Prima ședință este dedicată evaluării: o discuție comună și, dacă este cazul, câte o discuție individuală cu fiecare partener. Dacă luăm în considerare și discuțiile separate, procesul de evaluare se poate întinde pe două ședințe. Urmează o ședință în care vă prezint conceptualizarea, harta cuplului vostru și stabilim împreună obiectivele.
În cadrul ședințelor propriu-zise vom lucra pe diferitele aspecte pe care vreți să le schimbați în relația de cuplu. La final, acționăm explicit pe menținerea schimbărilor: ce faceți când, inevitabil, ciclul reapare.
De multe ori, cuplurile vin când este prea târziu la terapie. Fie că unul din membrii este deja hotărât să inițieze divorțul sau unul dintre parteneri a fost înșelat, aceste motive lasă puțin loc de acțiune pentru terapeut. Prin urmare, recomandarea mea este să nu așteptați până când singura soluție devine despărțirea.
Puteți programa o primă ședință, în cabinet sau online, prin formularul din pagina de contact sau la numărul de telefon afișat pe site. Terapie cognitiv-comportamentală de cuplu funcționează și este aici să vă ajute în armonizarea relației voastre.
